Poezii

Strunga

lacea — Sat, 28 Feb 2009 14:35:10 +0000

În pădurea de la Strungă
Sunt de cei cu puşca lungă
Care dau chiorâş la pungă!

Sunt de cei ce-mpuşcă-n lună,
Care noaptea-n frunze sună,
Feciori de lele nebună!

Fă-te-n laturi, măi creştine,
Dacă vrei să mergi cu bine,
Să rămâi cu viaţă-n tine!

În potica fără soare
Ei te-aşteaptâ la strâmtoare
Să te prade, să te-omoarel…

În dumbrava cea vecină,
Unde buhna greu suspină,
Vezi cea zare de lumină?

Opt voinici cu spete late
Şi cu mâneci suflecate,
Stau cu puştile-ncărcate.

Trei sărutâ crucea sfântă,
Trei se luptâ greu la trâ.ntă,
Unul drege, unul cântă:

“Oliolio, ciocoi bogate!
Ici de-ai trece, din păcate,
Să-ţi arunc doi glonţi în spate.

Oliolio, mâ.ndră fetică!
De-ai veni cole-n potică
Să te fac mai frumuşică.

Că mi-i puşca hultuită.
Şi mi-i ghioaga pintuită,
Şi mi-i inima-ncolţită.

Oliolio, măi Taie-Babă!*
Căci nu şuieri mai degrabă,
Să sărim, voinici, la treabă!

Puşculiţa-mi rugineşte,
Tinta-n ghioagă se toceşte,
Murgul sare, nechezeşte!…

În pădurea de la Strungă
Ce slujeşte puşca lungă
Fără luptă, fără pungă?”

O, tu, cu ochi albaştri

lacea — Wed, 24 Dec 2008 14:36:46 +0000

O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!
Aşa desigur sunt făpturile cereşti,
Pe care le vedeam, copil, întraripate,
Cu câte-un crin în mână şi pletele pe spate.
Când te cuprind de mijloc îmi pare că e vis,
Că mi-a picat un înger de sus, din paradis.
Cu mare sfiiciune pe-obrazul tău pun gura,
Gustându-i ameţit aroma şi căldura.
De mă pecetltuieşte buza-ţi trandafirie,
Mă simt înviorat ca de-o eucaristie,
Mă-ntreb de-i cu putinţă ca tu să mă iubeşti.
O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

Mângâie-mă cu mina ta cea copilarească,
Îneacă-mă cu coama ta supraomenească,
Ce cade ca o creangă pletoasă şi divină,
Cu un miros de cinam şi frunze de lumină.
Fă-mi cerc pe după gât cu braţul tău subţire,
Aşa cum se cuvine smeritului tău mire,
Şi lasă-te uşoară când cu un salt vânjos
Te duc în patul biblic de cedru şi-abanos,
Neprihănită, goală, zvâcnind fără veşmânt
Să dormi cu mine noaptea în sfânt aşezământ.
În raiul tău suav mă-mbii şi mă sfinteşti,
O, tu, cu ochi albaştri, cât de frumoasă eşti!

High-Fidelity

lacea — Wed, 24 Dec 2008 14:36:08 +0000

si vom intra în somn Hifi
sînt ape limpezi calme rotocoale
si ca zapada ninsa va fosni
arcul întins al coapsei tale.

si vom intra în vis Hifi
este un frig si peste fire
cu mîna ta vom zugravi
îngeri din abure subsire.

si vom intra în cîmp Hifi
este un galben scurs de pesinele
regina întrupata peste si
dezbrac -te din piele.

si vom intra în zbor Hifi
frunza musca adînc din copaci
ci numai nu te cuminti
baga în boala o mie de draci.

si vom iesi într-un tîrziu afara
ca doua lacrimi pe un chip
din care a rămas doar masca mortuara…

te surpa deci stimata domnisoara
precum clepsidra din nisip.

Şi, uite, astfel ni se face iarnă

lacea — Wed, 24 Dec 2008 14:35:32 +0000

Şi, uite, astfel ni se face iarnă,
şi iar ne ninge timpul pe meninge,
şi iar îngheaţă biata noastră marnă
cînd nu în noi ci-alături foc se-ncinge.

E semn că totuşi frigul va învinge
şi-n urma urmei el o să discearnă
jucîndu-se cu-a inimilor minge,
cu vîrsta scurtă care-n noi se-ncarnă.

Am coborît cu turmele din munte
purtînd o cută-n plus pe vis şi frunte
dar cu nădejdea că ne vom întoarce iar,
acolo-n pisc de unde coborîră
trudiţii paşi, lăsînd, prin umbre, dîră –

de vom trăi pînă la primăvară …

Imn catre necunoscuti

admin — Tue, 23 Dec 2008 15:05:04 +0000

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Necunoscuti si mereu contopiti in multime,
Mari si mici, veseli si tristi, urati si frumosi,
Cutezatori si vesnic nelinistiti ca plopii,
Cu pieptul larg intampinand furtunile,
Sau melancolici visand la pierdutele umbre,
Dormitand intre vaga parere de rau
Pentru cele ce n-au fost sa fie
Si calmele sperante viitoare.
Lor le-am fost flaut deznadajduit,
Tulnic de seara lina si fluiera nebuna ;
Razand si plangand, asteptand primavara,
Ghicind ziua dupa formele norilor,
Intorcandu-ma in amurg pe stradute obscure,
Din anii mei o parte i-am petrecut cantand
Imnuri domoale de slava.

Am trait intotdeuna printre oameni umili,
Cei care-nalta orase si schimba temeliile lumii –
Dupa ei vesnic umbla vantul si ploaia
Sarutandu-le urmele. Cu funtea inclinata,
In fata lor marturisindu-mi darul,
Nu strig cuvinte goale, ci-as vrea sa-i simt trecand
Prin visul meu ca printr-un camp deschis
Cu neinsalatoare orizonturi,
Sa treaca mereu chiar daca nu-si vor da seama
Ca merg printr-un tinut ce le apartine.
Numele meu sa treaca intreg asupra lor,
Sa raman ca fantana pierduta in ses,
Pe care nu stii niciodata cine-a zidit-o,
Singura intre cativa ulmi ori salcami,
La rascrucile vremii.
Temei de plans sa nu-i fiu nimaniu,
Ci pururi sa fiu unde sunt – unde-am fost totdeuna,
Prin lume cantaret ratacitor.

Inainte de vreme carunt ca o salcie,
Stau in amiaza zilei uimit de-atata soare,
Si ma intorc mereu pe unde-am fost,
Printre cei fara nume,
Si singur ma confund cu fiecare

Despre prostie iarasi

admin — Tue, 23 Dec 2008 15:04:07 +0000

Un neghiob cu totu,-n vremea mai demultă,
Ca să-şi ia nevastă făcând şi el nuntă,
De masă, bucate în gând îi venise,
Dar cu ce să fiarbă de loc nu-ngrijise.
Socrul, ca şi dânsul, văzând că nu-s lemne,
Aleargă la horă pe tineri să-ndemne,
Strigând: - Cine este mai voinic de ducă,
Se meargă îndată, lemne să aducă?
Ginerele sare, ia car şi secure:
- Mă duc eu, răspunde şi pleacă-n pădure.
Ajungând să uită la un copaci mare.
- Să-l duc întreg, - zise – ce de mai haz are!
I-aş face îndată pe toţi ca să-mi zică:
“Hop o dată, măre! ce mai ginerică!”
Dar numai el singur în car cum să-l suie?
Ş-îi veni în gând carul alături să-l puie,
Ca tăind să-l culce, drept în car să cază
Şi aşa să-l ducă, nuntaşii să vază.
Făcând dar el astfel şi tăind stejarul.
Cum căzu, îndată îi turti jos carul.
Acum ce sa facă? Fluieră, priveşte,
Ş-ntr-o parte ş-alta stă şi se suceşte!
Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă,
Cu securea-n umăr şi cu hârca seacă,
Şi nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede;
Iacă ş-ntr-o baltă niste raţe vede.
Nu-i venea prin minte că o să mai paţă,
Azvârli securea să dea într-o raţă.
Nu înnemereşte, raţele zbor, scapă,
Şi securea cade bâldâbâc în apă.
Pe loc se dezbracă, se aruncă-n baltă,
Negândind nerodu c-o să paţă ş-altă.
Pe când el cu totul se da-n afundare,
Să scoaţă securea din apa cea mare,
Vine oarecine în ascuns, în taină,
Ş-îl fură de-l lasă fără nici o haină.
După ce rămase gol numai în piele,
Privind împrejuru-şi văzu floricele,
S-a pus să culeagă zicându-şi: «Nu-mi pasă,
Cu mâinile goale tot nu merg acasă »
Ş-aşa numa-n piele se duse cu ele,
În loc de surcele ducând floricele.

La mal

admin — Tue, 23 Dec 2008 14:59:57 +0000

Sus, munte de piatra, cu fruntea de var,
Jos, lacul, o panza albastra,
La mal, lang-o masa cu flori in pahar,
Noi doi, cu mutenia noastra.
Atata repaos si-atata fior
Plutesc peste apele-afunde,
Ca taine din vremi ce de mult nu mai dor,
Azi plimba tacerea pe unde.

Din soarele-apune bland raze se scurg
Spre trei chiparosi sa se-nchine,
Trei sfesnice stinse, uitate-n amurg
Pe-un umar de templu-n ruine…
Cum stam, stransi alaturi, si buzele tac
In linistea fara cuvinte,
Ca albe corabii, pribege pe lac
Ne leagan-aduceri-aminte.
Si-n vreme ce umbrele noptii cobor
Si galgaie apa la scara,
Departe, trecutul, batran cersetor,
Ne canta umil din ghitara.